În cartea “101 poveşti vindecătoare pentru copii şi adolescenţi” a lui George W. Burns, se vorbește, printre altele, despre funcţiile poveştilor :
(1) Poveştile informează. În ultimii ani, Nadia Lalak, psiholog consultant pe problemele mediului şi educator, s-a ocupat de creşterea nivelului de implicare şi conştientizare a problemelor mediului înconjurator, lucrând cu copiii prin intermediul poveştilor cu zâne.
Proiectul său îşi propune să inspire acţiuni ecologice, să faciliteze apropierea şi grija faţă de natură şi le oferă copiilor ocazia să experimenteze cu bucurie lumea naturală, în mod direct. Prin aceste poveşti, copiii învaţă despre efectele urbanizării asupra naturii si a legăturii strânse care există între diferitele verigi ale mediului.
Lalak şi-a sprijinit abordarea pe vorbele pline de înţelepciune ale lui Confucius:
“învaţă-mă şi voi uita,
Arată-mi şi voi ţine minte
Implică-mă şi voi înţelege.”
Din punctul ei de vedere, poveştile sunt parte integrantă din procesul de implicare a copiilor în înţelegerea informaţiilor: “Departe de sala de curs şi de tabla de scris, copiii răspund cu entuziasm interpretărilor creative ale naturii şi problemelor ecologice, şi oportunităţii de a rămâne implicaţi în poveşti magice, cu zâne, în jocuri de rol antrentante şi amuzante”.
(2) Poveştile educă / predau abilităţi. La ora de matematică, copii sunt învăţaţi adunarea primară 1+1= 2. Acum, să ne imaginăm urmatoarea abordare: Iulia s-a întors acasă după prima ei săptămână de şcoală. Îi era foame şi era obosită, dar imediat cum a pus piciorul în casa a simţit mirosul ademenitor de prăjituri proaspat scoase din cuptor. Mama ei o întreabă: “Vrei o prajitură?”. Iulia manancă o prăjitură cu poftă şi după ce termină, întreabă: “Pot să mai mănânc una?”. Mama îi răspunde: “Ai mâncat deja una, şi dacă mai mănânci una, înseamnă că vei fi mâncat deja doua prăjituri”. Este un exemplu clasic care ilustrează felul în care crearea unei poveşti, bazate pe o situaţie cotidiană, poate duce la însuşirea unor aptitudini matematice.
(3) Poveştile transmit valori. într-o ţară mică, învecinată la Nord cu Bangladeshul şi la Sud cu Tibetul, circula o poveste foarte veche, numită “Cei patru prieteni”. Este vorba despre povestea a patru animăluţe, un iepure, un elefant, un păun şi o maimuţă, care descoperă o sămânţă şi se ajută reciproc pentru a o cultiva planta şi apoi pentru a culege roadele sale. Este o poveste despre importanţa cooperării, care se naşte din folosirea şi punerea la comun a abilităţilor diferite, deosebite, pe care fiecare dintre noi le are (asocierea de animale este destul de ciudată, fiecare exprimând, la nivel simbolic, anumite calităţi şi atribuite: maimuţa jucăuşa şi flexibilă, elefantul mare şi puternic, iepurele rapid şi păunul cu penajul lui frumos şi mare), şi despre culegerea roadelor acestei cooperări. În toate culturile lumii există foarte multe poveşti care îi învaţă pe copii valorile sociale şi importanţa comunicării.
(4) Poveştile disciplinează. Această funcţie evoluează natural din precedenta. Dincolo de a fi folosite pentru modelarea comportamentelor, poveştile prezintă copiilor consecinţele disciplinare ale complianţei sau non-complianţei. Aici există o controversă destul de interesantă dar în acelaşi timp şi apăsătoare. Mamele din Nepal folosesc poveşti terifiante atunci când copiii lor sunt neascultători, poveşti cu fantome, monştri şi vietăţi ameninţătoare. Principiile societăţii vestice s-ar putea revolta în faţa acestor măsuri, considerându-le abuzive şi nesăntoase pentru psihicul fragil al copiilor, dar în egală măsură, părinţii din Nepal pot considera că desenele animate violente şi agresive care invadează televizoarele căminelor sunt daunătoare deoarece promovează violenţa de dragul violenţei, neexistând o lecţie pe care copilul trebuie să şi-o însuşească. Chiar şi aşa, într-o oarecare măsură, astfel de poveşti cu Bau-Bau sau Baba Cotoroanţa mai sunt şi azi folosite de către bunici, în disciplinarea nepoţilor.
Această situaţie, dincolo de dilema etică pe care o conţine, ilustrează doua aspecte:
– există moduri diferite în care poveştile sunt folosite în culturi diferite;
– poveştile au o mare putere de control asupra comportamentului, iar acest aspect este foarte relevant pentru funcţia lor terapeutică.
(5) Poveştile îmbogăţesc experienţa. Unul dintre aspectele ce diferenţiază copiii de adulţi este acela al experienţei de viaţă limitate. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât acumulăm mai multă experienţă, ne confruntăm cu mai multe situaţii, unele fericite altele mai puţin fericite, care ne obligă să ne adaptam şi să ne îmbogăţim repetoriul de răspunsuri faţă de situaţiile în care viaţa ne pune. Experienţa este principalul proces prin care invăţam, şi în acelaşi timp dobândirea experienţei ne ajută să învăţăm mai multe. Ea ne ajută să facem faţă schimbărilor care survin uneori pe neaşteptate şi care ne pot bulversa. De asemenea, experienţa poate avea conotaţii negative sau pozitive, însă statutul sau de “profesor” rămane acelaşi dacă ştim să profităm de ea.
Ne putem folosi de poveşti pentru a-i ajuta pe copii să facă faţă unei situaţii dureroase prin care trec în acel moment (respingerea, abandonul, furia) sau îi pregătesc pentru a înfrunta situaţii negative viitoare (decesul unui membru al familiei, plecarea parinţilor, etc.), cu care copilul nu s-a mai confruntat. Explorând aceste situaţii în maniera securizantă pe care o oferă poveştile, pe de o parte copiii pot învăţa să îşi accepte sentimentele de tristeţe sau suparare, să şi le conştientizeze, şi pe de alta parte pot învăţa că şi în aceste întâmplări dramatice există posibilitatea supravieţuirii.
(6) Poveştile facilitează rezolvarea problemelor. Elaine Atkinson spune: “Copiii care pot găndi simbolic sau metaforic sunt cei mai buni în a rezolva probleme.” Dezvoltând copilului abilitatea de a gândi metaforic, facilităm dezvoltarea capacităţilor de gestionare a problemelor.
“Viaţa este ca un trandafir: frumoasă dar cu ţepi. Trebuie să ştii de unde să o apuci”- iată o metaforă care sintetizează bine, putem spune- esenţa vieţii. Aceea că ne oferă destule motive de bucurie, dar în acelaşi timp şi momente de tristeţe. Şi chiar şi acelea, dacă le tratam cu înţelepciune (ştim de unde să le apucăm), nu ne pot răpi din plăcerea de a trăi.
(7) Poveştile vindecă. Metafora are puterea de a comunica oamenilor lucruri pe care altfel poate nu ar accepta să le audă din partea altora. Ea creează o punte de legătură între experienţe diferite, momente diferite din viaţă, împrumută din înţelepciunea ei şi din speranţa pe care uneori o conţine. Metafora conţine capacitatea de transformare a fiecăruia dintre noi şi însăşi dorinţa noastră de a schimba lucrurile sau de a le vedea din altă perspectivă. Metafora şi povestea vindecă deoarece amândouă ne pun în contact cu nevoile, dorinţele noastre profunde, cu resursele şi cu obstacolele pe care credem că trebuie să le depăşim. In esenţă, poveştile ne pun în contact cu noi înşine.
(Burns, George,W, 101 poveşti vindecătoare pentru copii şi tineret, Ed. TREI, Bucureşti, 2011)