„Festival of Love” este un spectacol româno-spaniolo-polonez format din trei părți unite prin tema iubirii și a empatiei și implică activități din trei domenii artistice: muzică, teatru și dans. În procesul de creație al acestui spectacol au fost implicate persoane cu sindrom Down din Spania, persoane cu deficiențe de vedere din Polonia și adolescenți cu deficiențe de auz din România.
Centrul de Teatru Educațional Replika alături de Asociația pentru Educație ARTELIER 2020 a realizat ateliere cu tineri de la Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz ”Sfânta Maria” din București, în urma cărora au rezultat scene de teatru în care copiii activează artistic conceptul Nopții de Sânziene, cu tradițiile și superstițiile asociate. Aceste scene au fost prezentate în cadrul spectacolului care a avut loc în București, pe 4 iunie, în Wrocław, Polonia, în data de 26 iunie 2022 la Centrum Kultury Wrocław-Zachód, și în data de 2 iulie 2022 în Teatre El Casal Amer, Girona, Catalonia, Spania.
𝐅𝐄𝐒𝐓𝐈𝐕𝐀𝐋 𝐎𝐅 𝐋𝐎𝐕𝐄 are ca obiectiv principal trecerea persoanelor cu dizabilități de la rolul de public, la rolul de creator.
Cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene
Pasiunea nu are vacanța! Bucuria de a dărui, bucuria de a fi împreuna, de a cunoaște, de a ne cunoaște: Festival of LOVE. Șase tineri deficienți de auz au devenit șase personaje – parte dintr-un spectacol despre iubire, despre empatie.
După premiera din București și după spectacolul din Polonia, acum la Amer, în Spania: Daniela Lincă, Sameullah Attayee, Maria Filip, Adrian Gîrcu, Maya Scarlat, Andra Moraru.
În presa catalană, Amer acull la cloenda de l’espectacle d’abast europeu ‘Festival of Love’