– Pantomimă
Pantomima este o formă de artă teatrală care se bazează pe exprimarea gândurilor, emoțiilor și acțiunilor prin mișcări ale corpului, expresii faciale și gesturi, fără a utiliza vorbirea. Iată câteva aspecte esențiale:
Comunicare non-verbală:
Pantomima se concentrează pe transmiterea unui mesaj prin intermediul limbajului corporal. Actorii de pantomimă utilizează mișcări precise și expresive pentru a crea iluzii și a spune povești.
Elemente cheie:
Mișcări precise: Controlul corpului este esențial pentru a crea iluzii și a transmite emoții.
Expresii faciale: Fața actorului este un instrument puternic pentru a exprima sentimente și reacții.
Gesturi: Gesturile mâinilor și ale corpului ajută la clarificarea acțiunilor și la transmiterea mesajului.
Varietăți:
Pantomima are o istorie bogată și a evoluat în diferite forme, de la spectacolele clasice la interpretările moderne.
In Marea Britanie, “pantomime” are o conotatie diferita. Acolo, pantomime este o forma de teatru muzical de comedie, de obicei jucat de craciun, si bazat pe povesti clasice pentru copii.
Scopul:
Scopul pantomimei este de a captiva publicul prin intermediul unei performanțe vizuale, creând iluzii și transmitând emoții fără a folosi cuvinte.
În esență, pantomima este o formă de artă care valorifică puterea limbajului corporal pentru a comunica și a exprima.
– Vizual vernacular
Termenul “vizual vernacular” se referă la o formă de exprimare vizuală unică, specifică comunității surzilor. Iată câteva aspecte cheie:
O formă de artă vizuală:
Vizual vernacular nu este o simplă limbă a semnelor, ci o formă de artă care utilizează mișcări ale corpului, expresii faciale și spațiul pentru a crea o narațiune vizuală puternică. Se inspiră din elemente ale cinematografiei, benzilor desenate și jocurilor video.
Comunicare universală:
Deși limbile semnelor variază de la o regiune la alta, vizualul vernacular transcende aceste bariere lingvistice, fiind înțeles la nivel internațional. Această formă de exprimare poate fi înțeleasă atât de persoanele surde, cât și de cele auzitoare.
Expresie:
Este o modalitate de exprimare, care se foloseste de reprezentarea vizuala a unei povesti, folosind corpul. Nu trebuie confundat cu mimica, sau alte forme de exprimare, este o forma de arta de sine statatoare.
În esență, vizualul vernacular este o formă de comunicare și exprimare artistică bogată și complexă, care valorifică potențialul vizual al corpului uman.
– Spectacole de teatru în limba semnelor
În Europa, mai multe universități oferă programe de formare pentru actori în limba semnelor. Iată câteva dintre ele:
- Universitatea din Leeds, Marea Britanie – Oferă cursuri de actorie și interpretare în limba semnelor.
- Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie – Are programe specializate în teatru și interpretare pentru comunitatea surdă.
- Universitatea Amsterdam, Olanda – Oferă cursuri în domeniul artelor performative, inclusiv formare în limbajul semnelor.
- Universitatea din Bologna, Italia – Are programe de formare în domeniul teatrului și al comunicării, inclusiv limbajul semnelor.
- Universitatea din Oslo, Norvegia – Oferă cursuri în limbajul semnelor și formare pentru actori care lucrează cu comunitatea surdă.
Aceste universități contribuie la promovarea accesibilității și diversității în artele performative prin integrarea limbajului semnelor în educația artistică.
Există mai multe teatre din Europa care angajează actori surzi sau care produc spectacole în limba semnelor. Iată câteva exemple:
- Teatrul Național de Limbajul Semnelor din Marea Britanie (British Sign Language Theatre) – Acesta promovează producții realizate de și pentru comunitatea surdă.
- Teatrul Surzilor din Paris (Théâtre des Signes) – Acest teatru oferă spectacole în limbajul semnelor și colaborează cu actori surzi.
- Teatrul Surzilor din Barcelona (Teatre de Signes) – Se concentrează pe producții care integrează actori surzi și limbajul semnelor.
- Teatrul Național din Oslo (Nationaltheatret) – Are inițiative care includ spectacole cu actori surzi și integrarea limbajului semnelor.
- Teatrul Surzilor din Berlin (Theater der Taubheit) – Oferă spectacole și evenimente culturale dedicate comunității surde.
Aceste teatre joacă un rol esențial în promovarea accesibilității și diversității în artele performative.
École de Théâtre Universelle este o instituție dedicată formării actorilor și profesioniștilor din domeniul teatrului. Aceasta oferă cursuri și programe de formare în diverse aspecte ale teatrului, inclusiv tehnici de interpretare, regie, scenografie și producție.
Printre caracteristicile notabile ale École de Théâtre Universelle se numără:
- Diversitate în stiluri: Programele pot include studii despre diferite stiluri teatrale și metode de interpretare.
- Accesibilitate: Instituția se angajează să fie deschisă și accesibilă pentru toți studenții, inclusiv cei cu dizabilități.
- Colaborări internaționale: Adesea colaborează cu teatre și instituții din întreaga lume pentru a oferi o experiență diversificată studenților.
Scopul acestei școli este de a pregăti actorii să fie versatili și adaptați la diverse forme de artă teatrală, promovând totodată incluziunea și diversitatea în domeniu.
La École de Théâtre Universelle, unele cursuri pot fi ținute în limba semnelor, în special atunci când sunt destinate studenților surzi sau celor care doresc să învețe să lucreze în această limbă.
Instituția promovează accesibilitatea și diversitatea, astfel încât să asigure că toți studenții, indiferent de abilitățile lor, pot beneficia de formare de calitate. Este recomandat să verifici programul specific al cursurilor pentru a vedea care dintre ele sunt disponibile în limbajul semnelor.
– Teatru vorbit și în limba semnelor
CONCLUZII
•Teatrul, și orice altă sursă de cultură, nu trebuie să fie un privilegiu. Comunitatea persoanelor cu deficiențe de auz are nevoi culturale pe care societatea nu le ia în considerare așa cum ar trebui.
•Se pot face lucruri minunate cu oameni care provin din zone, teatre și/sau domenii diferite. Colaborările de soiul acesta sunt cele mai fructuoase.
•Pentru a realiza astfel de proiecte, este nevoie de răbdare și neapărat de colaborarea cu membrii comunităților persoanelor cu dizabilități. Este important să se ceară feedback-ul lor, ei știind cel mai bine ce au nevoie.
•Iar dacă este de jucat un personaj cu dizabilitate, este necesar să se facă un studiu alături de aceștia, să-i urmărească îndeaproape, să ceară multe informații pentru a putea realiza un personaj cât mai apropiat de realitate. De altfel, e importantă și observarea relaționării din viața reală dintre persoane cu dizabilități și cele fără. Cum ne raportam natural la ele, ce e prejudectă, ce e educație.
•Nu în ultimul rând, este nevoie de curaj. Nu e chiar atât de complicat pe cât sună.